Opt și jumătate
8/2266
Într-o criză existențială și creativă, luptându-se cu un film de făcut, un regizor face un fel de mobilizare generală a emoțiilor, afecțiunilor, amintirilor, viselor, complexelor, minciunilor. Un amestec între o ședință psihanalitică slăbită și un examen de conștiință dezordonat într-o atmosferă de limb (F. Fellini). Masturbarea unui geniu (D. Buzzati). O etapă avansată în istoria formei romantice (A. Arbasino). O construcție de abis în trei trepte (C. Metz). Un Ben Hur al cinematografiei de avangardă. Încercarea de autoportret în formă fantastică. Jurnalul de bord al autorului. Raportul despre un ambuteiaj existențial. Un film despre confuzia și dezordinea vieții. Una dintre cele mai mari contribuții la acea reînnoire a modurilor expresive și la ruptura cu dramaturgia tradițională care a avut loc în cinema între anii 1950 și 1960, reînnoire pe care Fellini o începuse deja cu La dolce vita.
